Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, și-a anunțat demisia, informează Politik.md cu referire la Agora. Demnitarul a anunțat acest lucru în cadrul ședinței Biroului Executiv, subliniind că programele donatorilor străini erau „valorificate de către o anumită gașcă”.
Potrivit sursei, una din motivele invocate de Lazăr ține de faptul că unii „beneficiari” ai sistemului anterior de funcționare, au început să boicoteze si chiar să blocheze procesul de modernizare al CCI.
„Mai mult, câțiva dintre ei au demisionat din proprie inițiativă și ulterior s-au lansat în activități „subversive” de denigrare sub diverse forme  a mea personală si a instituției. Punctul culminant a fost decizia Consiliului CCI de la sfîrșitul anului 2015, prin care a fost abrogată propria decizie de aprobare a PDS, luată cu un an înainte. Figural vorbind, m-am pomenit cu mâinile legate”, a declarat președintele demisionar.
Valeriu Lazăr a propus convocarea  Congresului extraordinar al CCI, pentru a pune în discuție mandatul său de reformare a institutiei camerale, deoarece majoritatea întreprinderilor-membre și-o doresc - însă inițiativa a fost blocată de Consiliu. Demnitarul îi acuză pe membrii Consiliului că ei servesc interesele unor persoane private, deși ar trebui să o facă în interesele întregului sector antreprenorial.
Astfel, până la convocarea congresului extraordinar, interimatul funcției de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie  a RM va fi asigurat de vicepreședintele instituției, Tudor Olaru.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE