Populismul politicienilor este mai periculos decât deficiul bugetar. Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţei plenare cu genericul „Lumea, în căutarea unei noi strategii de dezvoltare”, în cadrul Forumului Economic de la Krynica, Polonia.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că, printr-o abordare obiectivă şi onestă, care ar ţine cont de situaţia reală în economia globală, pentru a construi un model economic post-criză, trebuie revăzute unele valori ale capitalismului. Acesta urmează să se bazeze în continuare pe libertate, drepturile omului, libertatea afacerilor şi libera concurenţă. În acelaşi timp, însă, o componentă importantă pentru construirea unui model viabil este ca politicienii şi companiile să se comporte, în egală măsură, responsabil.
„De fapt, iresponsabilitatea acestora şi urmărirea intereselor politice înguste, generează probleme finanţelor publice. Punând în funcţie tiparniţa de bani, pentru a câştiga capital politic în perioade electorale, unii politicieni au contribuit la declanşarea crizei financiare şi economice globale, de rând cu companiile şi instituţiile financiare, care şi-au pierdut reperele morale în goana după supraprofituri. Or, misiunea unei companii este să creeze locuri de muncă şi să producă bunuri şi servicii, însă odată cu virtualizarea tot mai mare a economiei şi tehnologizarea continuă, corporaţiile au uitat de oameni, creând astfel dezechilibre sociale, politice şi economice”, a declarat Valeriu Lazăr.
Ministrul Economiei, a insistat că soluţiile anticriză elaborate pentru fiecare ţară trebuie să fie personalizate, „pentru că în unele ţări bucata de pâine este prea mică, în timp ce altele consideră diamantele prea mici”. În context, Valeriu Lazăr a declarat că Moldova trebuie şi are spaţiul necesar să implementeze un pachet de stimulare a economiei, pe care nu şi-l pot permite alte ţări din cauza deficitelor bugetare, a datoriei publice enorme şi altor parametri macroeconomici. „Spre deosebire de multe ţări, noi nu doar am citit manualele de economie, ci chiar am implementat lecţiile învăţate”, a declarat Valeriu Lazăr.
Stabilizarea finanţelor publice după criza din 2009 a temperat însă creşterea economică, or Republica Moldova are acum nevoie de o creştere economică accelerată şi calitativă. Deaceea, este nevoie de stimularea sectorului privat prin implementarea unor reforme structurale, printre care modernizarea infrastructurilor, eliminarea barierelor la export, liberalizarea comerţului, stimularea investiţiilor în agricultură, atragerea investiţiilor în producerea industrială, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii etc. Fără aceste stimulente, economia Moldovei nu va creşte cu ritmuri mai rapide decât 3-4% anual, însă avem nevoie de creşteri mult mai mari pentru ca acestea să fie resimţite de către populaţie prin salarii competitive. 
„Moldova are nevoie de creştere economică. Trebuie să găsim resurse interne pentru aceasta, dar la fel de  importantă este şi susţinerea externă, care ar trebui să se manifeste în primul rând prin investiţii străine directe”, a spus ministrul Economiei. 
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a abordat şi problema companiilor off-shore, care, potrivit unor studii internaţionale, înregistrează rulaje de mii de miliarde de dolari anual. Potrivit ministrului Economiei, dacă aceşti bani ar fi impozitaţi, prin politici fiscale corecte, şi redistribuiţi societăţii, ar putea soluţiona multe din problemele structurale cu care se confruntă atât ţările dezvoltate, cât şi ţările în tranziţie.
În timpul Forumului de la Krynica, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a avut o întrevedere cu omologul său polonez, Waldemar Pawlak, cu Zigmunt Berdykowski, preşedintele Institutului de studii estice, organizatorul Forumului Economic de la Krynica şi cu alţi oficiali. În seara zilei de miercuri, Valeriu Lazăr a fost gazda unei recepţii oficiale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE