Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, aflat într-o vizită la Chișinău, a fost întrebat, de jurnaliști, dacă e posibil sau nu ca Republica Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene până în anul 2030, așa cum și-a exprimat încrederea președintele Sandu
Johannes Hahn, aflat într-o vizită la Chișinău, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”. Înalta distincție i-a fost conferit de către președinta Maia Sandu, în dimineața zilei de astăzi, înainte de deschiderea Orășelului European, în Piața Marii Adunări Naționale.
„Desigur, trebuie să spun că însoțesc R. Moldova de mai bine de 10 ani, în diferite sarcini. Am văzut și urcușuri, și coborâșuri, dar acum văd doar urcușuri și sunt încrezător. Cum a spus președinta Maia Sandu, mai este de lucru, dar sunt încrezător că în curând putem da start negocierilor și apoi totul e posibil”, a declarat Johannes Hahn.