Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi se teme să nu fie scos din cursa prezidențială. Polticianul a pățit-o în 2014 la alegerile parlamentare. El a lansat un avertismentul către autorități și promite că în cazul în care asta se va întîmpla va reacționa ferm și dur, inclusiv va bloca sediile mai multor insituții ale statului

„Orice tentativă de a mă scoate din alegeri va primi un răspuns ferm și dur din partea mea și a cetățenilor! Promit că, în aceeași zi, îmi aduc lucrurile în birourile celor care mă scot. Voi fi în biroul Maiei Sandu, al lui Dorin Recean sau Pavel Postică, depinde doar de locul geografic în care mă voi afla în acea zi. Dar faptul că vor fi taxați și vor primi un răspuns rapid din partea mea și a cetățenilor, maxim în câteva ore, este garantat. 

Doamna Sandu, nu a avut nicio reacție în 2014, când era ministru, iar pe noi ne-au scos ilegal din alegeri. Și domnul Recean era atunci ministru. Dar eu deja nu o să mai repet greșeala de atunci. În decurs de o oră vor fi minim 1000 de oameni cu mine în birou. Peste câteva ore vom fi 2-3 mii. Iar când vom trece de 10 mii de oameni în stradă, pot recomanda de pe acum ca toți cei din PAS să se evacueze cu cel mai mare avion, care poate ateriza doar la Aeroportul Mărculești”, a spus Usatîi în cadrul unei emisiuni pe rețelele sociale

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE