Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, susține că PD îl va înainta astăzi pe Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru. Într-o adresare publicată pe pagina sa de facebook, Usatîi spune că președintele Nicolae Timofti va ceda în fața presiunilor și își va da demisia.
În acest sens, primarul de Bălți anunță că va veni la Chișinău și că în următoarele zile va decide cum să procedeze, pentru a lua o atitudine dură față de această situație.
Amintim, că pentru funcția de prim-ministru între PLDM și PD a fost purtată o concurență acerbă în ultimele luni. Însă, după ce configurația parlamentară s-a modificat, PD a obținut dreptul de a numi candidatul pentru șefia Executivului.
Astăzi, Partidul Democrat urmează să anunțe numele candidatului, care ulterior va fi înaintat președintelui țării, Nicolae Timofti.