Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi, a venit cu mai multe precizări în legătură cu cazul transportului ilegal de armament și muniții depistat săptămâna trecută la frontieră, subliniind că problema reală nu ține de denumirea exactă a armelor, ci de proveniență, traseu și riscurile majore pentru securitatea regională.
Usatîi a menționat că informația potrivit căreia armamentul ar fi provenit din Ucraina a fost confirmată ulterior și de Procuratura Generală și a criticat modul în care unele detalii prezentate inițial de el au fost scoase din context sau interpretate eronat în spațiul public.
Potrivit acestuia, situația impune măsuri urgente și concrete, în special pentru întărirea controlului la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, inclusiv prin instalarea de scanere la toate punctele de trecere a frontierei, iar sprijinul partenerilor externi trebuie solicitat nu doar în interes național, ci și în interesul securității regionale.
„Noi nu avem de ce să ne păzim de Uniunea Europeană. Pericolul vine din volumul uriaș de arme și muniții aflate în circulație ilegală și care pot fi utilizate în scopuri criminale sau teroriste”, a subliniat vicepreședintele Comisiei.
Renato Usatîi a mai declarat că Republica Moldova nu trebuie să mai fie folosită ca teritoriu de tranzit pentru activități ilegale și a cerut înăsprirea pedepselor pentru cei implicați în traficul de arme, droguri și ființe umane, subliniind că simpla schimbare a unor persoane din funcții nu va rezolva problema fără modificări legislative reale.
Totodată, el a atras atenția asupra impactului major asupra imaginii țării, în contextul parcursului european al Republicii Moldova, și a subliniat că astfel de incidente afectează grav credibilitatea statului pe plan internațional.
Referitor la eventualele persoane implicate, Usatîi a precizat că deține informații, însă a evitat să ofere nume sau detalii pentru a nu periclita ancheta în desfășurare.
La solicitarea lui Renato Usatîi, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a organizat astăzi audieri pe subiectul contrabandei de armament și muniții, depistate acum o săptămână la Vama Albița. Audierile au fost în ședință închisă, cu prezența doar a persoanelor care au drept de acces la informație secretă.


