Președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean, a mărturisit astăzi, în urma ședinței plenare a Parlamentului, că activitatea la Curtea de Conturi este una destul de periculoasă și asta deoarece angajații sunt supuși unor presiuni.
„Colegii noștri au fost atacați, în unele raioane, și cu pistoale. Unii „gentlemani” au rupt și le-au aruncat în față rapoartele, dar toate aceste materiale vor fi demonstrate în cadrul ședinței Curții”, a spus demnitarul.
Referindu-se la instituțiile în care s-au depistat încălcări în privința implementării bugetelor, șeful CCRM a menționat Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Cancelaria de Stat, AȘM, Procuratura, Președinția, dar și alte instituții publice.
În cadrul raportului Curții prezentat astăzi, au fost atestate mai multe nereguli precum abuzul de serviciu în cazul Băncii de Economii. De asemenea, au fost pornite mai multe cauze penale pe marginea cazului de la Aeroportul Internațional Chișinău, de la teatrul Republican „Luceafărul” privind depășirea atribuțiilor la gestionarea patrimoniului public, precum și pe cazul tronsonului de cale ferată „Cahul-Giurgiulești”.