Zilele acestea, la Chişinău s-a desfăşurat cel de-al patrulea Tîrg de caritate, acţiune organizată şi de data aceasta de Elena Oleinc-Slivinschi, fondatoarea platformei “GARDEROBA”. Pe umerarele “Garderobei” au fost expuse articole  de vestimentaţie  oferite cu generozitate de către cunoscutele vedete ale Instagramului  Aliona Sweetface, make-up artist, şi  Olga Blanc, designer O”blanc.

Hainele au afişat preţuri  mai mult decît simbolice – între 100 şi 500 de lei, iar banii acumulaţi, aşa cum a declarat Elena Oleinic-Slivinschi, urmează să fie transferaţi pe un cont  caritabil pentru  ajutorarea lui David Ostaf, un copil de numai un an şi jumătate diagnocticat cu paralizie cerebrală. 

Potrivit organizatoarei, oamenii sînt extrem de receptivi la suferinţele  celor din preajmă, iar organizarea tîrgurilor de caritate e tocmai  gestul de care este nevoie pentru a ne uni  în numele binelui.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE