Judecătorul Victoria Sanduța cere demisia lui Sergiu Litvinenco din funcția de ministru al Justiției după informațiile apărute în spațiul public. Ea se arată indignată de conversațiile ministrului cu privire la aranjamentele făcute în cazul concursului  pentru funția de șeful PA

 „Mă declar profund indignată de conversațiile ministrului Justiției, care au apărut astăzi în spațiul public, cu privire la aranjarea concursului pentru funcția de Șef al Procuraturii Anticorupție. În asemenea caz, în statele europene(care așa de tare susțin reformele actualei guvernări) urmau niște demisii de onoare. Da de unde onoarea, ia-o de unde nu-i. În așa caz, solicit public DEMISIA Ministrului Justiției pentru lipsă de integritate. Referitor la doamna Dragalin, admit că poate dumneaei nu a știut despre aceste aranjări, în cazul în care nu a știut, atunci ar trebui să vină cu o reacție publică de condamnare a unor asemenea practici. În caz contrar, urmează să-și dea DEMISIA de onoare, dacă nu vrea să facă nici o declarație. O vizează direct. Cât despre membrii CSP care au participat la aceste trucuri, demisia evidentă. Reputația ireproșabilă este o valoare europeană a funcționarilor publici care trebuie să existe în realitate, nu pe hârtie.

Totodată, judecătorul solicită organelor care asigură securitatea informațională a acestui stat să ne comunice public ce s-a întâmplat și cum este posibil să existe asemenea interceptări ilegale ale corespondenței funcționarilor de stat.

„Este o faptă penală care trebuie descoperită și sancționată penal. Este ilegal să interceptezi corespondența privată a unei persoane, fără temei legal. Deci faptul că informația ne-a șocat și bulversat, nu înseamnă că nu trebuie descoperiți și pedepsiți penal făptașii. Este inadmisibil să avem atâtea breșe în sistemul public. Faceți ordine, dacă puteți, dacă nu eliberați locurile și angajați oameni competenți, care ne pot asigura securitatea în această țară”, a menționat Victoria Sanduța.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE