Un important producător de materiale de construcții din Republica Moldova riscă pierderea statutului de Agent Economic Autorizat (AEO), după ce în autocamioanele a două companii de transport contractate de către acesta au fost depistate produse de tutungerie, comunică Politik.md.
Cazul a fost înregistrat la data de 15 mai,în cadrul controlului vamal, la ieșirea din țară, prin punctul de trecere a frontierei Sculeni. În rezultatul controlului, în roțile de rezervă ale ambelor autovehicule au fost depistate, cumulativ, 1660 pachete de țigări de diferite mărci comerciale.
Produsele de tutungerie erau acoperite cu piper negru în vederea camuflării mirosului care ar putea fi semnalat de către câinii antitabac ai Serviciului Vamal.
Pe cazul dat au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenţie. Conform procedurii, produsele de tutungerie au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenienții urmează să achite amenzi în cuantum de trei mii de lei fiecare.
De menționat că producătorul vizat a mai fost avertizat anterior despre încălcări similare admise de către una dintre companiile de transport implicate.