Directorul fondului municipal de susţinere socială a populaţiei, Mihai Sorochin a decedat aseară în urma unui atac de cord. Despre aceasta a anunțat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă astăzi, în cadrul ședinței primăriei.
Potrivit edilului, Mihai Sorochin a mai suferit un atac de cord, în vara anului trecut, iar cel de ieri i-a fost fatal. Chirtoacă a mai spus că funcționarul a fost ieri la serviciu, iar spre seara i s-a făcut rău și a chemat a ambulanța, în care a și decedat. 
”Este un om care a ajutat mii de oameni. În fiecare an a ajutat prin subdiviziunea pe care o conducea și iată el nua  putut fi ajutat în ceasul cînd i-a fost lui mai greu. A fost un om correct și modest, cred că fiecare dintre noi știe lucrul ăsta și nu a fost implicat în fel de fel de lucruri nelalocul lor. Avea probleme de sănătate, nu doar cu inima, dar nici pe acelea nu a putut să le resolve fiind atât el, cât și soția funcționari publici”, a delarat primarul.
Mihai Sorochin era căsătorit și avea doi copii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE