Un consilier municipal din cadrul CMC dezvăluie cine sunt politicienii, care efectuează vizite la Moscova, pentru a cere Kremlinului să facă presiuni asupra autorităților de la Chișinău, pentru a periclita cursul european al țării. Despre aceasta scrie pe pagina sa de facebook consilierul fracțiunii PCRM, Victor Gurău, anunță Politik.md.
Potrivit consilierului, care face trimitere la o sursă din Moscova, este vorba despre „liderul unui partid socialist din Moldova, care s-a adresat unor prieteni din Guvernul Federației Ruse cu „un demers de a face presiuni” asupra Chișinăului, prin diferite instituții”.
„Discuțiile au fost purtate purtat atât la nivel de prim-viceprim-ministru Igor Șuvalov, cât și în biroul personal al lui Onișcenco. Sursa menționează, că „unul dintre socialiștii moldoveni” ar fi un „om al „Rospotrebnadzor” în Republica Moldova și fost „șef la vămile moldovenești” în timpul guvernării PCRM. De menționat că „o altă cerere a socialiștilor moldoveni” a fost susținută și de guvernarea de la Chișinău și anume „procesul de federalizare a Republicii Moldova”.
În același timp, sursa mă informează, că socialiștii moldoveni au stabilit un contact „direct” cu FSB, și „responsabil pentru relațiile cu socialiștii” este un oarecare general, care deține fincția de vice-director și anterior a fost șeful Direcției de relații externe din anturajul lui Dmitrii Medvedev, pe cînd era președintele Federației Ruse”, scrie Victor Gurău, făcând aluzie la socialistul Igor Dodon și fostul Director al Serviciului Vamal, Viorel Melnic.
Menționăm, că anterior la acest subiect s-a expus ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, care s-a indignat de situație, menționând că unii politicieni moldoveni se deplasează personal la Moscova, ca să convingă autorităţile ruse să impună Moldovei diferite embargouri şi să preseze ţara. Potrivit lui Bumacov, interesul acestora este de a strica imaginea guvernării şi să influenţeze rezultatele la următoarele alegeri, însă acest lucru trebuie evitat, pentru că politicienii vin şi se duc, dar între popoare n-ar trebui să apară vrajbă.