Un bărbat a fost reținut de polițiștii din raionul Râșcani, după ce și-a împușcat mortal propriul fecior. Potrivit MAI, incidentul s-a produs în noaptea de 5 spre 6 septembrie, pe drumul dintre satele Mălăiești și Bălășeni.
Poliția a fost alerată în jurul orei 22:00, de către o persoană neidentificată, declarând că într-un bar din satul Petrușeni, s-au auzit împușcături.
La fața locului s- a stabilit că un bărbat, în vârstă de 46 ani, aflându-se în preajma barului respectiv, fără niciun motiv, a efectuat câteva împuşcături în aer dintr-un pistol.
În timpul discuțiilor cu ofițerii, acesta și-a recunoscut acțiunile. Polițiștii au ridicat pistolul, de model «Baikal 422», deținut legal. Bărbatului i s-a cerut să urmeze angajații MAI până la comisariatul din raion, unde urmau să fie stabilite toate circumstanțele acestui caz. Mai mult, bănuitul urma să treacă și examenul narcologic.
Deoarece era în stare de ebrietate, bărbatul nu a dorit să plece de la fața locului fără automobilul personal, parcat în preajma barului. Angajații Comisariatului de Poliție Râșcani l-au rugat să urce pe bancheta pasagerului din față, iar unul dintre polițiști urma să conducă mașina.
La câțiva metri de casa bănuitului însă, în fața mașinii a ieșit un microbuz de model „Wolksvagen LT”, condus de fiul acestuia. Tânărul, împreună cu tatăl său au inițiat un conflict cu oamenii legii, solicitând să fie lăsați să plece acasă. Pentru a evita degenerarea conflictului într-o fază mai gravă, polițiștii au convenit ca bărbatul să se prezinte singur la comisariat, în dimineața următoare, la ora 08.00. Aceștia au parcat mașina la poarta suspectului și au plecat spre comisariat cu automobilul de serviciu.
La mijloc de cale însă, cei doi (tatăl și fiul) i-au ajuns din urmă, le-au blocat mașina și au început să strige și să amenințe polițiștii. Tatăl, având în mână o armă de vânătoare, pe care a scos-o din portbagajul mașinii, a amenințat polițiștii cu răfuială fizică. Peste câteva clipe, fiul bărbatului i-a cerut arma pentru a împușca în polițiști. Bărbatul însă, a efectuat brusc o împușcătură, în rezultatul căreia fiul său, în vârstă de 19 ani, a decedat.
Bărbatul a fost imobilizat imediat de polițiști și escortat la Comisariatul din Râșcani. Cazul este cercetat de poliție în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE