Fermierii ies la atac după ce Guvernul a acceptat majorarea cotei TVA pentru comercializarea culturilor cerealiere și oleaginoase. Asociația „Forța Fermierilor” avertizează că măsura ar putea împinge și mai mulți producători agricoli spre faliment și anunță consultări pentru proteste masive în întreaga țară.

Asociația susține că sectorul cerealier și oleaginos, care ocupă aproape 90% din terenurile arabile ale Republicii Moldova, a fost puternic afectat în ultimii cinci ani de secetă, creșterea costurilor și lipsa subvențiilor.

Potrivit fermierilor, aproximativ 25% dintre agricultorii micro, mici și mijlocii din acest sector au ajuns deja în insolvență de jure sau de facto, iar cei rămași se confruntă cu datorii mari față de bănci, organizații de microfinanțare și furnizorii de inputuri.

Acum, agricultorii spun că majorarea TVA la 12% ar putea fi „ultima picătură”.

„Forța Fermierilor” estimează că noua cotă ar majora povara fiscală cu aproximativ 500 de lei pentru fiecare hectar, ceea ce, la nivelul întregului sector, ar însemna circa 750 de milioane de lei.

Asociația enumeră și alte lovituri suportate de agricultori în acest an. Din martie, prețul motorinei ar fi crescut cu aproximativ 70%, iar din mai fertilizanții s-ar fi scumpit cu 35–40%.

În același timp, fermierii afirmă că prețurile interne la cereale și oleaginoase au rămas aproape neschimbate, în pofida evoluțiilor de pe piețele internaționale. Blocajele regionale și costurile logistice ridicate ar fi redus capacitatea producătorilor de a-și recupera cheltuielile.

Nemulțumirea este amplificată și de situația subvențiilor. Potrivit „Forța Fermierilor”, producătorii agricoli din sectorul vegetal nu au primit în 2026 subvențiile așteptate, iar o parte dintre datoriile pentru plățile post-investiționale din 2025 ar fi rămas neachitate.

Fermierii contestă și caracterul selectiv al majorării TVA, considerând că sectorul cerealier și oleaginos este discriminat în raport cu alte ramuri ale agriculturii.

Asociația compară situația cu cea din mai multe state europene și susține că în țările dezvoltate agricultorii beneficiază de cote TVA mai mici și, suplimentar, de plăți directe de sute de euro pentru fiecare hectar.

„Forța Fermierilor” cere organizarea unor dezbateri publice în Parlament și solicită deputaților să nu voteze proiectul politicii fiscale în prima lectură fără consultări cu agricultorii.

În cazul în care revendicările nu vor fi auzite, organizația anunță că va începe consultări urgente în teritoriu pentru organizarea unor proteste masive, chiar în perioada recoltării și semănatului.

Mai mult, fermierii nu exclud nici proteste spontane în raioane, avertizând că situația financiară a multor producători este atât de dificilă încât majorarea poverii fiscale ar putea deveni „ultima picătură”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE