Simona Halep a primit verdictul de la TAS în cazul de dopaj în care e implicată. Pedeapsa sportivei a fost scăzută de la 4 ani la 9 luni și va putea reveni pe teren în curând.

Simona Halep a primit marți, pe 5 martie, verdictul în cazul de dopaj în care a fost implicată încă din vara anului 2022, atunci când un test a ieșit pozitiv la Roxadustat pe durata US Open. TAS a anunțat că peseapsa româncei va fi redusă de la 4 ani la 9 luni, ceea ce înseamnă că Simona poate reveni pe teren în cel mai scurt timp. Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022, când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat, românca poate juca din nou tenis, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.

Simona Halep a oferit prima reacție în cazul reducerii pedepsei de la 4 ani la 9 luni

„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit", a spus Simo.

„Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 21.000 de euro, cu titlul de „contribuție la efortul de apărare al Simonei", a precizat reprezentantul legal al Simonei.

Cel mai probabil, Simona va dori să revină direct în sezonul de zgură, suprafață pe care a obținut cele mai mari succese din carieră. Turneul vizat este bineînțeles Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, acolo unde Simona s-a impus în premieră la acest nivel, în 2018, după o finală disputată cu Sloane Stephens.

Pentru a ajunge la Roland Garros într-o formă de joc optimă, Simona Halep va dori să parcurgă câteva competiții premergătoare pentru a-și intra în ritm. Cel mai probabil, turneul de la Stuttgart este vizat de către româncă, având în vedere că a mai jucat acolo în trecut și a obținut rezultate bune.

Turneul de la Stuttgart va avea loc în perioada 15-21 aprilie și este urmat de Mutua Madrid Open (23 aprilie - 5 mai), acolo unde Simona Halep a cucerit două titluri, și de Roma (7-19 mai), competiție în cadrul căreia Simona s-a impus în 2020. Al doilea turneu de Grand Slam al anului se desfășoară în perioada 26 mai - 9 iunie

Nu ar fi exclus ca Simona Halep să meargă alături de România pentru a înfrunta Ucraina în Billie Jean King Cup, pe 12-13 aprilie 2024. Prezența în această competiție reprezintă un criteriu de acceptare la Jocurile Olimpice, iar Simona Halep a precizat în repetate rânduri că își dorește să meargă la Paris.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE