Staful electoral al candidatului PAS, Maia Sandu, cere Consiliului de Presă să identifice mai mulți moderatori ”potriviți” pentru dezbaterile cu oponentul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor.

Declarația a fost făcută de Adrian Băluțel, un reprezentant al echipei Maiei Sandu.

”În legătură cu dezbaterea, am văzut declarația Consiliului de Presă și boicotul anunțat de multe televiziuni cu transmisiune națională din cauza prezenței moderatorului pe care insistă contracandidatul. Având în vedere că scopul unei dezbateri este să fie urmărită de cetățeni la nivel național, facem un apel către Consiliul de Presă să identifice 1, 2 sau câți moderatori consideră și orice moderator consideră potrivit, să propună formatul dezbaterii și să organizeze dezbaterea”, a scris Băluțel pe canalul său de Telegram.

”Noi acceptăm, în continuare, orice format și orice moderator, dar este important ca această dezbatere să aibă loc conform legii și să fie transmisă de cât mai multe instituții media”, continuă Băluțel.

Amintim că, marți, Consiliul de Presă a criticat desemnarea lui Gheorghe Gonța, fost realizator de emisiune de la postul de televiziune N4, în calitate de singur moderator pentru dezbaterile de duminică.

Gonța a fost acuzat de lipsă de integritate, după ce a recunoscut că a acceptat bani în plic de la politicieni pentru activitatea sa jurnalistică. Posturile Jurnal TV și TV8 au anunțat că vor boicota transmisiunea dezbaterilor, dacă acestea vor fi moderate de Gonța.

Ambii candidați au acceptat ca dezbaterile să aibă lor duminică, 27 octombrie, la Palatul Republicii. La propunerea lui Stoianoglo, acestea urmează să fie moderate de Gheorghe Gonța.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE