Uniunea Europeană este dispusă să acorde 7 mln de euro pentru programele pilot în dezvoltarea regională din Republica Moldova, în perioada anilor 2012-2013. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Delegația UE în Republica Moldova au stabilit domeniile de finanțare în cadrul programelor pilot de dezvoltare regională din Moldova.
Reprezentanții Delegației UE au comunicat că domeniile prioritare din Moldova care necesită ajutor sunt: apă și canalizare, deșeuri solide, drumuri regionale, infrastructura de business și suport, eficiența energetică (active publice).
În aceste domenii vor fi elaborate proiecte, studii de fezabilitate și documentație tehnică, analiza impactului de mediu, pentru a deține un portofoliu de proiecte gata spre implementare.
Totodată, ei au menționat că își vor focusa finanțările pe îmbunătățirea statisticilor regionale, actualizarea Planurilor Operaționale Regionale, identificarea de proiecte de dezvoltare regionale, planificarea și elaborarea proiectelor.
De asemenea, reprezentanții delegației au menționat că PPDR au fost inițiate de Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate pentru a soluționa disparitățile sociale și economice în regiunile țărilor membre ale Parteneriatului Estic, conform modelelor aplicate pentru politica de coeziune a UE. Scopul PPDR este să contribuie în mod structurat la realizarea programelor pe termen scurt, care vor sprijini coeziunea economică, socială şi teritorială a statelor Parteneriatului estic, precum şi să ofere asistenţă pentru a susţine procesul de integrare economică a partenerilor cu UE, susţinând dezvoltarea lor economică.
De menţionat că marţi, 24 ianuarie, s-a desfășurat un atelier de lucru la care au participat reprezentanţii ministerelor, președinții Consiliilor Regionale de Dezvoltare, partenerii de dezvoltare și reprezentanții societății civile. Principalul subiect de discuție a fost concluziile preliminare ale misiunii de Consultanță ale Delegației UE asupra componentelor ce urmează să beneficieze de asistență în cadrul PPDR.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE