Republica Moldova va beneficia de suport financiar în valoare de 14 mln de euro din partea Uniunii Europene. În acest sens, prim-ministrul Vlad Filat şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Ambasadorul Dirk Schuebel, au semnat astăzi un Acord de finanţare.
Acordul prevede demararea primei faze de implementare a Programului Complex de Consolidare Instituţională, în cadrul căreia ţara noastră va beneficia de un suport din partea UE în valoare de 14 mln euro, valoarea totală a Programului fiind de 41,6 mln euro.
Instituţiile vizate vor beneficia de suport în elaborarea şi revizuirea politicilor naţionale, a legislaţiei primare şi secundare în domeniul reformei administraţiei publice, justiţiei şi afacerilor interne, creării Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană etc.
Printre instituţiile de bază care vor beneficia de suport se numără: Cancelaria de Stat, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Achiziţii Publice, MAI, CCCEC, Procuratura Generală.
Șeful Delegaţiei UE la Chişinău a reconfirmat că Uniunea Europeană va susţine şi în continuare Republica Moldova în realizarea obiectivelor de integrare europeană, iar Acordul semnat astăzi este încă o dovadă în acest sens.
Oficialul a precizat că prima fază de implementare a Programului Complex de Consolidare Instituţională va conţine asistenţă tehnică, programe TWINING, dar şi grant-uri din partea UE pentru perfecţionarea nivelului profesional al instituţiilor Republicii Moldova în scopul pregătirii către etapa de implementare a celor 3 acorduri de bază negociate la această etapă de către Republica Moldova şi UE: Acordul de Asociere, Acordul privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător şi Acordul privind liberalizarea regimului de vize.
„Acest program este deschis pentru co-finanţare şi mai multe ţări-membre ale UE deja au exprimat disponibilitatea de a se alătura acestui proces", a mai menţionat Dirk Schuebel.
De menţionat că, implementarea Acordului implică şi co-finanţare din partea Guvernului RM - 20% din costul componentei investiţionale, care va fi estimată în procesul de definire a proiectelor concrete spre finanţare din acest Program.