Trei tineri au fost reținuți în flagrant după ce au pătruns într-o biserică de unde au furat bani în sumă de peste 200.000 lei, valută străină, două arme de foc şi alte bunuri de preţ. În timpul reţinerii făptaşii intenţionau să fugă din Chișinău cu un taximetrist.
Potrivit CGP, tinerii sunt originari din raionul Ocniţa, cu vârstele cuprinse între 18 şi 20 ani. De la ei, forţele de ordine au ridicat un rucsac în care se aflau un pistol de modelul Baikal 442, un revolver, o cameră de luat vederi, bani în sumă de circa 200.000 lei, valută străină şi alte bunuri de preţ bisericeşti. Suma pagubei fiind estimată la circa 300.000 de lei. Potrivit datelor prelimnare, ei au pătruns în magazinul de pe teritoriul bisericii prin metoda culegerii de chei.
În prezent, ei sunt cercetaţi penal pentru furt în proporţii deosebit de mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare dela 7 până la 12 ani. Totodată organele de urmărire penală vor stabili dacă bănuiţii au fost implicaţi anterior şi în alte cazuri similare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE