Încă trei oameni și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară pe parcursul zilei de ieri, 28 iulie. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (DSE), un minor în vârstă de 8 ani a mers la scăldat în Cucuruzeni, raionul Orhei. Nefiind supravegheat, băiatul a înaintat la adîncime. Cînd nu a mai fost văzut, martorii au alertat salvatorii. După lucrările de căutare, efectivul Unităţii salvatori şi pompieri Orhei, au scos la mal corpul neînsufleţit.
Alţi doi bărbaţi cu vârstele de 29 şi 38 de ani, din raioanele Şoldăneşti şi Taraclia, s-au înecat, după ce nu au ţinut cont de regulile de comportament în apă. S-a întîmplat în orele după-amiezii, iar cei doi au fost scoşi din apă, de către populaţie.
În acest sens, DSE atenţionează strict cetăţenii să fie prudenţi cînd merg la scăldat. Minorii e necesar să fie monitorizaţi, pentru a nu-şi pune viaţa în pericol. Atenţionările Serviciului Protecţiei Civile vin şi în contextul avertizării de caniculă. Este recomandat scăldatul doar în spaţiile special amenajate, evitarea bazinelor acvatice adînci şi consumarea băuturilor alcoolice înainte de a intra în apă.
De la începutul sezonului estival, s-au înecat 36 persoane, dintre care 7 minori.