Specialiştii au adus şi dovezi care ar putea motiva un refuz din partea Curţii de a accepta examinarea recursului comuniştilor, dat fiind existenţa unor situaţii similare în cazul cărora Înalta Curte a procedat anume astfel.
Curtea noastră Constituţională se preface că nu ştie despre propriile hotărâri şi admite pe rol contestaţia Partidului Comuniştilor, înmulţind confuziile din societate în loc să le elimine. Nu ştim mai multe despre motivele care au înclinat în favoarea acestei decizii, dar din evaluarea comportamentului din primăvară a aceleiaşi Curţi, când a respins examininarea contestaţiei depuse de partidele din fosta opoziţie, bazată pe dovezi şi probe ce incriminau fraudarea alegerilor din 5 aprilie, ne temem că hotărârea a fost luată din alte raţionamente decât cele strict statutare, precum s-ar cuveni pentru a păstra nepătat bunul nume ale unei instituţii atât de importante. Cu atât mai mult, cu cât prin acceptarea scandaloasă a ceasurilor elveţiene, ca premii pentru nu se ştie ce din partea fostului preşedinte Voronin, unui judecători ai Curţii s-au descalificat ca profesionişti pe viaţă, trântind, totodată, de pământ credibilitatea celei mai înalte autorităţi constituţionale a statului.
Nu dorim să influenţăm nici întrun fel decizia Curţii, dar dacă mâine, în cel de-al doisprezecelea ceas al său, Curtea va merge pe altă cale decât pe cea care o arată şi o descrie cu claritate litera şi spiritul Constituţiei, aceasta va însemna capotarea completă şi ruşinoasă a statului de croială voroninistă, a statului construit pe relaţii de obiedienţă şi nu pe concurs de competenţă şi profesionalism, pe supunere personală faţă de pahan, autoritate criminală şi nu pe respect faţă de autoritatea legii, pe cinstitrea unor mumii bolşevice care au terorizat omenirea şi nu pe onorarea valorilor perene muncite de înaintaşii adevăraţi ai neamului.
Statul lui Voronin pleacă, în chinuri grele, dându-se peste cap ca o bestie rănită ori făcând matrapazlâcuri. Iată că în timp ce Curtea Constituţională îşi macină solemn autoritatea şi capotează prin comportamentul ei statul de drept, edilii de la Compania Teleradio-Moldova continuă să se producă în rol de paiaţă, refuzând să creadă că spectacolul s-a terminat. Tragicul şi comicul sunt alături în acest spectacol al absurdului. Este scena din ultimul act al piesei în care societatea noastră încearcă printrun adevărat travaliu să iasă de sub ruinele regimului sovietic şi să se desprindă de trecutul său. În douăzeci de ani este a doua încercare. Să credem că este ultima, cea cu şanse de izbândă. Regimul sovietic ca şi regimul lui Voronin trebuie să dispară pentru totdeauna din Republica Moldova. Căci, chiar şi timpul a obosit de ele.