Compania germană Putzmeister va fi cumpărată de chinezii de la Sany Heavy Industry Co Ltd, contra sumei de 360 de milioane de euro, anunţă Reuters. Este o nouă dovadă a puterii economice şi a expansiunii Beijingului în lume.
Putzmeister, producător de pompe de beton, este o companie de familie, cu venituri de aproximativ 570 de milioane de euro.
Compania cu tradiţie pe piaţa construcţiilor este parte a "Mittelstand", un număr de întreprinderi mici şi mijlocii care alcătuiesc "coloana vertebrală" a economiei germane, notează Business Insider.
Nu ar fi prima tranzacţie de acest gen în Europa, dar este una importantă şi chiar surprinzătoare, ţinând cont de tradiţia companiei germane, notează Business Insider.
Sute de muncitori au început deja să protesteze faţă de decizia de vânzare.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE