Comisia Electorală Centrală a Transnistriei a trasmis un set de acte Ministerului de Externe al regiunii Transnistrene pentru a deschide o secţie de votare în satul Corjova, însă acesta a fost respins, anunţă marţi, 17 mai, agenţia transnistreană de presă “Новый Регион”.
Potrivit sursei, preşedintele CEC al regiunii din stânga Nistrului, Piotr Denisenko a declarat după întâlnirea cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, că nu va accepta nici un fel de secţie de votare pe teritoriul Transnistriei.
“Dreptul de a deschide o secţie de votare îl deţine doar CEC al Republicii Nistrene. Mai este o variantă în acest sens, doar dacă acest lucru va fi aprobat de către liderii celor două state, de exemplu, prin cooperarea ambelor părţi în timpul procesului de vot”, a declarat Denisenko.
Sursa mai anunţă, că tema alegerilor în satul Corjova şi “destabilizarea situaţiei în acest microraion din Dubăsari” a devenit un subiect de discuţii aprinse în cadrul şedinţelor de lucru a administraţiei forţelor pacificatoare de pe Nistru. Delegaţia nistreană din cadrul Comisiei Unificate de Control a menţionat că potrivit actelor, acest teritoriu este controlat de organele de drept transnistrene.