În regiunea transnistreană a fost introdus un regim de economisire a gazelor pentru o perioadă de o săptămână și jumătate. Decizia a fost anunțată joi, 2 octombrie, de așa-zisul vicepremier și ministru al Dezvoltării Economice, Serghei Obolonic, care a precizat că măsura este temporară.

Potrivit pretinselor autorități de la Tiraspol, producția de energie electrică pentru case, școli și spitale va continua în regim normal, iar aprovizionara cu gaze a populaţiei nu va fi afectată. Obolonic a explicat că măsurile au fost introduse din cauza "circumstanțelor externe nefavorabile, legate de necesitatea restabilirii fluxului financiar de ajutor din partea Federației Ruse".

Totodată, potrivit unor surse, angajații Combinatului de ciment din Râbnița, Uzina Metalurgică şi Uzina de cărămidă din Tiraspol au fost trimişi pe douã săptămâni în "concediul forțat", anunță un canal de telegram apropiat serviciilor secrete de la Chișinău.

Amintim că, regiunea transnistreană s-a confruntat la începutul acestui an cu o criză energetică majoră, după ce Rusia a sistat livrările de gaze către Republica Moldova. Situația a fost depășită parțial cu ajutorul unui grant de 30 de milioane de euro al Uniunii Europene, destinat ambelor maluri ale Nistrului. În prezent, Transnistria este aprovizionată cu gaze plătite de Rusia printr-o firmă intermediară din Ungaria, pe o rută care traversează teritoriul controlat de Chișinău.

Totodată, în această perioadă, în Transnistria a fost instituită stare de urgență în economie, măsură care este prelungită periodic, în funcție de evoluția situației energetice și economice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE