În sfîrşit adevărul iese, încetul cu încetul, la suprafaţă. Joi avocaţii din R.Moldova, SUA şi Cipru au demonstrat cu cărţile pe faţă că acuzele aduse lui sir Plahotniuc sunt cusute cu aţă albă şi nu sunt decît nişte invenţii produse în holdingul lui Ţopa-Mocanu-Voronin-Filat!
Aruncate la urna de gunoi a minciunilor sfruntate, acestea rămîn în picioare doar pentru oamenii cu 13 dosare penale, precum deputatul liberal-democrat, Botmalay, scrie Traian Vasilcău pe blogul său.
Nimicnicia Sa n-are încotro: el trebuie să-şi apere propria piele, dar şi să “traducă în viaţă” directivele personale ale şefului său direct de partid, nimeni altul decît Filat I al guberniei.
Vîslind de voie-de nevoie în barca hodorogită a JurnalTV-ului, susţinut de liberal-democraţi şi de comunişti, precum predecesorul său de tristă faimă, Mocanu, pseudohaiducul Botmalay trage la xerox discursurile porta-vocii verilor Ţopa, scrise de un singur autor, provenit din anturajul contrabandistului de ţigări Filat, dar şi din deloc îndepărtata împărăţie a lui Voronin, notează Traian Vasilcău.
Jurnal TV, simptomatic sau nu, dar a ajuns să se transforme din principalul CANAL independent de ştiri în …CANALIA comunisto-liberal-democrată de intoxicare a cugetelor cetăţenilor noştri. Canalizare urît mirositoare prin toată Moldova!
Se creează impresia(a se citi: certitudinea!) сă verii Viorel şi Victor de Ţopa l-au abandonat pe Mocanu şi l-au achiziţionat pe Botmalay drept succesor cu drepturi depline în ponegrirea unor lideri ai Alianţei pentru Integrarea Europeană, mai scrie Vasilcău.
Şi-o fi dat şi ei seama, în sfîrşit, că prezervativele gen Mocanu, Bodrug etc, nu sunt demne de folosit mai mult decît e termenul lor unic de folosinţă şi au ales să le înlocuiască prin altceva?!
De mai proastă calitate, dar altceva, totuşi…
Suspect rămîne faptul că PLDM acceptă această ingrată şi primejdioasă situaţie, riscînd să se trezească în zori cu un “REBEL” din PDM, care să trîmbiţeze cu probe descalificante despre relaţia Filat-Baliţki-Ilan Şhor şi despre ce anume stă în spatele iniţiativei privind scoaterea contrabandei de sub incidenţa actului penal.
Şi nu numai despre aceasta…
Şi atunci nu ne rămîne decît să ne întrebăm, deocamdată retoric: “E adevărat că Filat îl pregăteşte pe Botmalay să-i ia locul “invincibilului” Mocanu, pe care-l plăteau Ţopii şi FIlat cu 30 mii euro lunar ca să buciume fără oprire?”