Independența justiției este necesară pentru ca Republica Moldova să poată atrage investiții în economia țării, iar climatul investițional depinde inclusiv de capacitatea justiției de a proteja drepturile de proprietate ale investitorilor. Declarațiile au fost lansate de către președitele Nicolae Timofti astăzi, 21 iunie, în cadrul conferinței pentru cooperarea juridică internațională.
Șeful statului a ținut un discurs în fața participanților la reuniune în care a pledat pentru îmbunătățirea cadrului juridic în conformitate cu rigorile europene și a reiterat disponibilitatea autorităților de a reface independența justiției și, implicit, încrederea cetățenilor în actul de justiție.
De asemenea, Timofti a îndemnat corpul judecătoresc să acționeze pentru a șterge din impresia creată în societate în ultimul deceniu despre justiție, și anume că aceasta ar funcționa în mod selectiv și defectuos.
Conferința internațională a fost organizată de Asociația Judecătorilor în parteneriat cu Consiliul Europei și Fundația Germană pentru cooperarea juridică internațională, intitulată „Contribuţia asociaţiilor judecătoreşti în procesul de reformare a justiţiei şi de implementare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului la nivel naţional”.