Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a invitat astăzi, 6 noiembrie curent, fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, în conformitate cu prevederile art. 98, alin. (1) din Constituția Republicii Moldova.
Consultările vor avea loc luni, 9 noiembrie, la Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga și vor începe de la ora 11:00. Toate astea, după ce săptămâna trecută a fost demis Guvernul Streleț, în urma votului PD, PCRM, PSRM.
În același timp, până la sfârșitul anului curent este așteptată o nouă misiune FMI, de aceea numirea unui guvernator la BNM și învestirea unui nou Cabinet de Miniștri este primordială pentru R. Moldova. Asta pentru că semnarea unui nou memorandum cu FMI ar debloca înghețarea fondurilor europene venite în țară și ar permite obținerea unor noi granturi. Pentru aceasta, însă, guvernarea trebuie să demonstreze că a reușit să implementeze minimul de reforme în justiție, economie și în sistemul financiar-bancar.