Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă se arată sceptic privind corectitudinea tarifului pentru apa caldă, instituit de distribuitorul de energie termică. Mai mult, Chirtoacă s-a arătat nemulţumit de faptul că şeful Termocom, Mihai Cernei, nu a avut un argument cu privire la preţul majorat pe care îl achită locuitorii Capitalei pentru un metru cub de apă caldă și dacă acesta este unul justificat.
Deşi a solicitat informaţia încă la începutul anului curent, primarul nu a avut un răspuns nici la şedinţa de azi.
"Am solicitat la începutul anului să argumentaţi tariful la apă caldă. Dumneavoastră, în calitate de furnizor, mai ales monopolist în acest sens, trebuia să veniţi şi cu propuneri pentru consumatori, ca să existe o apropiere mai mare între preţurile Termocom şi cele ale apei calde obţinute prin surse alternative", a subliniat edilul.
"Nu sunt şi nu am fost populist niciodată, dar Termocom trebuie să-şi revadă tariful la apa caldă. Nu am certitudinea că trebuie să fie modificat acel tarif, dar trebuie să am argumentarea exactă, în favoarea modificării sau menţinerii", a continuat Chirtoacă.
În replică directorul Termocom a aruncat mingea în ograda CET-uri, sublinind că toate trei întreprinderi trebuiau să acumuleze informaţia. "Nu avem informaţiile, trebuia să le strângem împreună cu CET-urile, nu doar noi", s-a justificat Cernei.
Dorin Chirtoacă însă a menționat: Aici nu aveţi dreptate, CET-urile nu au nicio legătură. Pentru joi, rog să fie prezentată o informaţie detaliată în ceea ce priveşte tariful la apă caldă. Dacă va fi încălcat şi acest termen, vom lua decizii la nivelul CMC, astfel încât doar să le implementaţi", a avertizat primarul.