O tânără în vârstă de 24 de ani, din Cantemir este învinuită de trafic de fiinţe umane, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit sursei, în toamna anului 2011, aflîndu-se în Federaţia Rusă, inculpata, în cadrul unei convorbiri telefonice cu trei consătene de ale ei, le-a promis angajare la un lucru bine plătit în calitate de croitorese în Moscova.
Obţinînd consimţămîntul tinerelor care se aflau într-o situaţie economică grea, inculpata le-a organizat transportarea în Rusia, achitînd toate cheltuielile.
La destinaţie, victimele au fost întîlnite de către inculpată şi o persoană deocamdată nestabilită de organul de urmărire penală, fiind adăpostite într-un imobil şi private de dreptul de a se deplasa liber.
Timp de aproximativ două luni, tinerele au fost impuse să muncească pe timp de noapte contrar voinţei lor într-o fabrică de croitorie improvizată, care activa ilegal.
Nefiind remunerate pentru munca prestată, victimele au reuşit să fugă, revenind în Republica Moldova.
Inculpata a fost arestată. Procurorii au transmis cauza penală pentru examinare în judecătoria Centru.