simbolPe parcursul a zece luni ale anului curent au fost înregistrate 642 de accidente rutiere cu tamponarea pietonilor, ce constituie 31 de procente din numărul total de accidente, soldate cu decesul a 73 persoane şi traumatizarea altor 601, comunică Politik.md
Cea mai frecventă cauză a astfel de accidente este nerespectarea Regulamentului Circulației Rutiere de către conductorii auto. Astfel, din vina șoferilor s-au produs 428 de accidente, în care au avut de suferit 412 de pietoni, iar alții 45 au decedat. 
În același timp, neatenția și nepăsarea pietonilor atunci cînd traversează strada au cauzat 214 accidente rutiere, în urma cărora 28 de persoane au decedat, iar alții 189 au fost traumatizați. 
Cu scopul de a responsabiliza pietonii și conducătorii auto, INP a demarat mai multe operațiuni speciale, inclusiv acțiuni informative. Mai mult de atît, poliția de patrulare a propus înăsprirea sancțiunilor atît pentru conducătorii auto, cît și pietoni. Astfel, conform noilor prevederi, conducătorii auto ar achita o amendă de la 600 la 1000 de lei cu aplicarea a 4 puncte de penalizare, iar pietonii - o amendă de la 200 la 300 de lei.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE