Despre acest fapt a fost discutat în plenul Parlamentului, marți, 27 decembrie, în cadrul ședinței Legislativului. Proiectul de lege privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități stabilește modul de promovare, protejare și sustinere a drepturilor acestor persoane.
Acest proiect a fost prezentat de către președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, care a firmat că proiectul legislative vine în conformitate cu prevederile Planului de strategie al R. Moldova de aderarea la UE.
”Statul se obligă să asigure persoanele cu dizabilități prin realizarea eficientă a acestei măsuri. Costurile estimative pentru acest proiect se ridică de la 51 mln lei până la 76 mln lei anual. Însă comisia pentru drepturile omului și relații interenice respinge acest proiect”, a declarat Vladimir Hotineanu.
Deputatul comunist, Oxana Domenti a întrebat dacă prin această lege, vor fi schimbate modalitățile de bază de plată a îndemnizațiilor
”Ce se va întâmpla cu persoanele, care se vor stabili în câmpul muncii, vor mai primi prestații sociale?”, a întrebat Domenti.
Drept replică, Vladimir Hotineanu i-a răspuns că dacă persoanele cu dizabilități vor munci, ele oricum vor primi și prestațiile sociale. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE