Republica Moldova nu va putea construi, în viitorul apropiat, depozite subterane proprii pentru stocarea gazelor naturale, din cauza limitărilor geologice și a costurilor uriașe ale unui astfel de proiect. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că investițiile necesare ar ajunge la circa 16 miliarde de dolari, o sumă pe care autoritățile o consideră prohibitivă în actualul context, notează moldova1.md

„Nu avem foste depozite sau zăcăminte de gaze deja epuizate în care am putea injecta și n-avem nici mine de sare, pentru că aceste depozite subterane se construiesc în anumite structuri geologice. (…) investițiile pentru un astfel de depozit subteran s-ar ridica la vreo 16 miliarde de dolari. Deci, sunt niște costuri foarte mari”, a declarat Junghietu.

În lipsa unor capacități interne, rezervele strategice ale țării sunt păstrate în depozite din statele vecine, pe baza unor înțelegeri de cooperare. Ministrul a precizat că autoritățile de la Kiev au reiterat garanțiile privind siguranța stocurilor, iar decizia luată anul trecut a fost de a împărți rezervele în două: 45% în Ucraina și peste 55% în România.

Totodată, Junghietu a menționat că Republica Moldova deține 22,6 milioane de metri cubi de gaze stocate în Ucraina.

Pe fundalul scăderii prețurilor de achiziție, autoritățile indică și o ieftinire a costului gazelor în 2026. Estimările arată un preț mediu anual de aproximativ 404 euro/1.000 m³ (circa 38 euro/MWh), cu aproape 17% mai mic față de anul precedent, evoluție care a permis reducerea tarifelor pentru populație.

Conform deciziei ANRE, tariful final pentru consumatorii casnici a fost stabilit la 14,42 lei/m³, față de 16,74 lei/m³, tarif aplicat până la 3 februarie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE