Guvernul propune majorarea impozitului pe profit pentru bănci și instituțiile financiare de la 12% la 18% în anul fiscal 2027, măsură care face parte din pachetul noii politici fiscale prezentate de premierul Vasile Tofan. Potrivit șefului Executivului, creșterea reprezintă o contribuție temporară a sectorului financiar la efortul bugetar al statului și nu trebuie interpretată drept o măsură îndreptată împotriva băncilor.
„Propunem ca pentru anul fiscal 2027 impozitul pe profit pentru bănci și instituțiile financiare să crească de la 12% la 18%. Este o majorare de 50% a cotei de impozitare”, a declarat premierul.
Tofan a recunoscut că măsura este una sensibilă și a remarcat că băncile nu se bucură de o imagine favorabilă în societate, însă a subliniat că experiența sa în domeniul financiar îl face să privească decizia cu prudență.
„Știu că este o măsură populară. Băncile nu sunt foarte iubite nicăieri în lume și probabil că, venind din acest domeniu, ar trebui să fiu mai atent când spun asta. Dar tocmai pentru că înțeleg foarte bine modul în care funcționează sistemul bancar din interior, vreau să fim corecți și lucizi”, a afirmat premierul.
Șeful Guvernului a avertizat că orice majorare a poverii fiscale asupra băncilor implică și riscuri pentru economie, întrucât acestea joacă un rol esențial în finanțarea investițiilor și a activității economice.
„O economie nu poate crește fără un sistem financiar sănătos. Băncile transformă economiile oamenilor în investiții, credite, ipoteci, capital de lucru și dezvoltare economică. Dacă scoatem prea mult capital din bănci, riscăm să reducem capacitatea lor de creditare. În termeni simpli, un leu scos din capitalul unei bănci poate însemna câțiva lei mai puțin în credite acordate economiei”, a explicat Vasile Tofan.
Cu toate acestea, premierul consideră că actualul context economic justifică o contribuție suplimentară din partea sectorului financiar.
„În același timp, în contextul actual considerăm că o contribuție suplimentară, temporară, pentru anul 2027 este justificată. Sectorul financiar a avut rezultate bune. Statul are nevoi mari, iar societatea are nevoie de solidaritate”, a declarat acesta.
Totodată, Vasile Tofan a transmis că Executivul va monitoriza atent efectele măsurii, astfel încât costurile suplimentare suportate de bănci să nu fie transferate asupra populației și mediului de afaceri.
„Mesajul meu pentru bănci este următorul: această măsură nu este împotriva sectorului financiar. Este o contribuție într-un moment în care avem nevoie de echilibru. Este un act de solidaritate. Dar vom urmări foarte atent ca această măsură să nu reducă finanțarea economiei și să nu fie transferată asupra clienților prin comisioane mai mari sau dobânzi mai ridicate”, a subliniat premierul.
Propunerea face parte din proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, lansat de Guvern în consultări publice și care urmează să fie dezbătut înainte de aprobarea formei finale.


