La Institutul de Medicină Urgentă (IMU) a fost inaugurată Unitatea Primiri Urgențe (UPU), departament modern, dotat cu echipamente medicale de ultimă generație.

În cadrul UPU, cu o suprafață de circa două mii de metri pătrați, construită conform standardelor internaționale, va fi acordată asistență în cazul urgențelor medico-chirurgicale, persoanelor transportate la IMU cu ambulanța sau transferate din alte instituții medicale din țară. Asistența medicală va fi oferită, în funcție de gravitatea stării pacienților, în zonele: roșie, galbenă, verde și albastră, spații dotate cu dispozitive, precum ventilatoare pulmonare, aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, electrocardiografe, dar și mobilier medical – paturi multifuncționale, lămpi de operație, etc.

De asemenea, UPU dispune de un tomograf computerizat performant, unicul de acest fel din țară, în valoare de circa un milion de euro, care permite stabilirea rapidă și cu precizie înaltă a diagnosticului, în cazul pacienților cu accident vascular cerebral, traumatisme, hemoragii interne, infarct miocardic, afecțiuni respiratorii și alte urgențe medicale. Totodată, pentru investigarea promptă a pacienților critici, în UPU există o instalație radiologică, aparat de ultrasonografie și alte echipamente moderne. Costurile pentru dotarea UPU cu dispozitive de ultimă generație sunt de circa 42 de milioane de lei, resurse din bugetul de stat și proiecte implementate cu suportul partenerilor internaționali.

 UPU a fost construită în cadrul proiectului transfrontalier SMURD-2 „Zona de cooperare transfrontalieră România-Moldova, o zonă mai sigură prin îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, creșterea nivelului de pregătire și menținere a capacității personalului de intervenție în situații de urgență. Lucrările de construcție au costat peste 49 de milioane lei, dintre care 34 de milioane lei au fost alocate de Ministerul Sănătății, iar aproximativ 15,2 milioane de lei – de Uniunea Europeană.

„Azi a fost inaugurată Unitatea de Primiri Urgențe a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Instituția arată ca un adevărat spital european, cu săli spațioase și echipament medical modern. Este rezultatul cooperării noastre strânse cu UE și alți parteneri de dezvoltare, împreună cu care, Ministerul Sănătății și administrația spitalului au construit și dotat unitatea conform celor mai înalte standarde”, a menționat Președintele, Maia Sandu, prezent la ceremonia de inaugurare.

De asemenea, șefa statului a subliniat că anume așa arată Moldova europeană și anume astfel de spitale vrem să avem în țară. Spitale în care medicii au condiții bune de muncă, care le permit să intervină rapid și eficient pentru a salva viața oamenilor.

„Am mulțumit echipei medicale – tuturor celor care au ales să se dedice luptei pentru viață. Le mulțumesc tuturor partenerilor Republicii Moldova care ne sprijină să europenizăm sistemul medical”, a concluzionat șeful statului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE