
Scriitorul și maestrul literaturii pentru copii, dar și pentru adulți, Spiridon Vangheli împlinește astăzi frumoasa vârstă de 80 de ani. Cu această ocazie, la filiala Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, Teatrul cu Păpuşi Licurici, va avea loc medalionul jubiliar „Spiridon Vangheli – înger păzitor al copilăriei.”
La eveniment sunt așteptați oameni de artă, oficiali de stat și toți admiratorii creației marelui prozator. Printre invitați vor fi prezenți și președintele țării Nicolae Timofti, Speakerul Marian Lupu, Premierul Vlad Filat, ministrul Culturii Boris Focşa, și ministrul Educaţiei Mihai Şleahtiţchi.
De asemenea cu mesaje de felicitare se vor alătura preşedintele Uniunii Scriitorilor Arcadie Suceveanu, din Moldova, alţi oameni de cultură şi artă, admiratori ai operei maestrului Spiridon Vangheli, reprezentanţii Şcolii primare nr. 21 "Spiridon Vangheli" din Bălţi, Şcolii primare nr. 10 "Spiridon Vangheli" din Ungheni, cititorii şi bibliotecarii Filialei pentru Copii "Spiridon Vangheli" a Bibliotecii Raionale "Petre Ştefănucă" din Ialoveni şi trupa Teatrului municipal "Guguţă" din Chişinău.
Un omagiu deosebit vor aduce prin câteva piese muzicale Gherman Moraru, elev în clasa a III-a, Liceul "Prometeu", şi Ansamblul "Lolli Pops", conducător artistic Angela Caţâr. În cadrul medalionului jubiliar vor fi prezentate Expoziţia jubiliară de carte din colecţiile bibliotecii Naţionale pentru copii "Ion Creangă" şi biblioteca personală a scriitorului Spiridon Vangheli, "Scriitorul din Coliba Albastră a Copilăriei" şi Expoziţia de artă a copiilor din raionul Teleneşti "SpiridonVangheli. Planeta copilăriei în culori". Cititorii operei lui Spiridon Vangheli vor fi reprezentaţi de mai mulţi copii de la Liceul "George Meniuc", Gimnaziul nr. 5 "A. Donici", Casa de copii "Concordia. Evenimentul dedicat scriitorului Spiridon Vangheli se va încheia cu lansarea biobibliografiei "Spiridon Vangheli şi universul senin al copilăriei", elaborată de Biblioteca Naţională pentru Copii "Ion Creangă" şi editată cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.
Spiridon Vangheli s-a născut la 14 iunie 1932, în comuna Grinăuţi, judeţul Bălţi. Cărţile sale despre Guguţă au făcut înconjurul lumii, fiind traduse în zeci de limbi şi editate în 70 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi international, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Culturii al Republicii Moldova au numit anul 2012, anul lui Spiridon Vangheli.