În lunile septembrie și octombrie toți copiii vor merge la școală, iar în luna noiembrie, în funcție de circumstanțe, se vor lua deciziile concludente. Despre aceasta a anunțat vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul ședinței Guvernului de prezentare a 100 de zile de activitate.
Explicațiile au fost făcute în contextul în care săptămâna trecută au devenit cunoscute măsurile pregătite de Guvern în cazul în care țara noastră se va confrunta cu o nouă criză pe piața gazelor naturale. Printre acestea se numără și organizarea procesului de învățământ la distanță/on-line, zece zile pe lună.
„Nimeni nu-și dorește ca învățământul să treacă pe online. În septembrie și octombrie toți copii vor merge la școală. În noiembrie, am putea avea o situație de criză și vom lua deciziile cuvenite. Sunt școli care nu se alimentează cu gaz și atunci cu siguranță nu vor trece la distanță”, a declarat ministrul.
Andrei Spînu a atras atenția că măsurile respective au fost prezentate nu pentru a crea panică, dar pentru ca statul să fie pregătit de orice scenariu, or, în ultimele luni Gazprom a redus sau a sistat livrarea de gaz cu mai multe țări europene, mult mai puternice decât R. Moldova.
Menționăm că potrivit proiectului hotărârii de Guvern elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, scenariile și măsurile au fost elaborate pornind de la criza energetică din octombrie 2021, când a fost înregistrat un deficit de circa 35% din necesarul de gaze naturale.
Astfel, pentru a asigura evitarea unei asemenea situații și a reduce consumul, Guvernul a pregătit mai multe măsuri pentru cazurile în care țara ar urma să rămână fără 35%, 50% sau 100% din necesarul de gaze naturale.