Reprezentanții societății civile vin cu un apel ca să fie mai repede publicate rezultatele de la Recensământul populației și locuințelor din 2014. În acest sens, ei adresează un apel către premierul Filip ca să ia măsuri pentru a face mai transparent procesul de difuzare a datelor.
În acest sens, Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) solicită Guvernului să-și asume răspunderea, pentru publicarea în termen cât mai rapid a rezultatelor finale ale recensământului.
„Întrucât au trecut aproximativ 20 de luni de la desfășurarea recensământului, iar termenul maxim de publicare a rezultatelor este de 27 de luni, avem motive temeinice să credem că se dorește tergiversarea apariției rezultatelor”, se menționează în adresarea membrilor Asociației.
Amintim, că anterior reprezentanții societății civile au venit și cu un protest în fața Biroului Național de Statistică, pe 6 octombrie 2015, în cadrul căruia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la neregulile depistate, întrucât aceste date vor sta la baza politicilor naționale pentru următorii 10 ani.