Una dintre cele trei inițiative presupunea audierea reprezentanților Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică privind tariful exagerat ale gazelor și energiei electrice. 

„Problema stă în faptul că Moldovagaz, în prezent, procură gaz de la Gazprom cu 173 doalri pentru o mie de metri cubi, iar populația plătește mai mult de 350. În aceste condiții, noi considerăm că tariful trebuie să fie micșorat. Care este situația în prezent în acest domeniu? Care sunt planurile față de tarifele la gaz?” a explicat deputatul socialist Golovatiuc Vladimir.

O altă inițiativă a socialiștilor prevedea audierea reprezentanților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării cu referire la vizitele membrului de onoare a Partidului Unității Naționale, Traian Băsescu, în școlile din țară.

„Vă informez că domnul Traian Băsescu a vizitat în ore de lucru, în ore academice, în ore de studii mai multe universități din țară cât și unele instituții liceale și școlare, fapt care, cu părere de rău a rămas fără nicio reacție a autorităților oficiale, în primul rând a Ministerului Educației. Solicităm audiere Ministerului Educației în ședința de astăzi a Parlamentului cu explicații de rigoare: cine a permis această fărădelege”, a menționat deputatul socialist Bătrâncea.

Iar cea de-a treia inițiativă a deputaților fracțiunii PSRM viza audierea Ministrului de Externe, directorului Serviciului de Informații și Securitate și a ministrului Afacerilor Interne pe motiv că mai mulți „oficiali din Federația Rusă” nu au avut acces de intrare în Republica Moldova din diverse motive. 

Toate cele trei inițiative din partea PSRM au fost respinse de către deputați. 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE