Fracțiunea socialiștilor a decis să boicoteze ședința de astăzi a Parlamentului, anunță Politik.md. Aceștia au părăsit sala după ce majoritatea parlamentară a refuzat să includă pe ordinea de zi un proiect asupra căruia insistă PSRM.
Este vorba despre un proiect, care ar veni să abroge Legea cu privire la egalitatea de șanse, pe care a criticat-o astăzi mitropolitul Vladimir de la tribuna centrală. PSRM consideră că această lege vine în detrimentul principiilor creștinești-ortodoxe ale cetățenilor din țară.
„Majoritatea parlamentară, în frunte cu președintele Parlamentului, nu a acceptat propunerea de a abroga legea cu prive la egalitatea de șanse, care distruge biserica. Această lege, care permite înregistrarea homosexualilor, e o  lege rușinoasă, iar majoritatea nici nu a dorit să o puna la vot. Astăzi, în semn de protest, am părăsit sala de ședințe. În sală au rămas cei care sunt ca Iuda, urmașii lui Iuda”, i-a criticat Dodon.
În context, președintele Forului Legislativ, Andrian Candu, a menționat că acest proiect nu poate fi inclus pe ordinea de zi din motiv că nu are avizul comisiei și nu a fost coordonat cu Biroul Permanent, pentru a fi inclus pe agenda bisăptămânală a Legislativului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE