Fostul deputat, Alexandru Slusari are așteptări mari din partea noului ministru al Energiei. Slusari crede că Victor Parlicov s-a ales cu cea mai grea moștenire, a preluat un sector netransparent și lipsit de credibilitate. Fostul parlamentar mai spune că așteaptă de la noul ministru o claritate legat de activitatea întreprinderii Energocom, acolo unde statul a pompat miliarde de lei pentru a o capitaliza, dar, care, nici până astăzi, nu se cunoaște de unde procură această întreprindere gaz și la ce preț. Slusari așteaptă și o claritate față de rolul Moldovagaz pentru care consumatorii achită facturile, iar gazul livrat rămâne în stânga Nistrului.

„ …Trebuie de menționat că în cadrul guvernului Victor Parlicov are cea mai grea moștenire. Chiar dacă din noiembrie 2022 executivul, chipurile, a acceptat propunerea doamnei președinte despre crearea noului minister, timp de 3 luni procesul a fost sabotat și practic nu s-a făcut nimic. Acum e nevoie ca ministru să organizeze aceasta entitate de la zero.

Însă, este imperios necesar ca ministru Parlicov din primele zile să aducă credibilitate în domeniu. E nevoie ca țara să cunoască cum funcționează SA Energocom, cum sunt folosiți banii contribuabililor și de ce Moldova achită în plină iarnă gazul la tariful de aproape de două ori mai mare față de prețuri bursiere. Vă amintesc că în ultimii 8 luni Energocom a fost capitalizat cu peste 12 mlrd lei de la BERD, Comisia Europeană și bugetul de stat și a început să procure gazul pe piețele internaționale și să-l comercializeze către Moldova Gaz. Nu știu de ce, dar rămâne secret de la cine procură gazul, la ce preț și cu căt se vinde pe interiorul țării. Din informația mea, chiar inspecția financiară din cadrul Ministerului Finanțelor are multe întrebări către S.A. Energocom în privința gestionării mijloacelor financiare, destinate tranzacțiilor pe piața gazelor. Probabil, se impune și intervenția Curții de Conturi.

Societate trebuie să înțeleagă care este în continuare rolul Moldova Gaz în furnizarea gazelor, în situația cănd întreprinderea afiliată Gazpromului nu mai livrează combustibilul albastru pe malul drept al Nistrului, însă consumătorii finali continuă să achite tariful mare către Moldova Gaz, inclusiv 6,5 lei per m3 în calitate de așa zise devieri tarifare. Nu este clar de ce Energocom nu devine operatorul de furnizare a gazelor pentru consumători finali și nu semnează contractele directe cu populația și agenții economici la un tarif mai mic.

Rămâne întrebarea privind formula prețurilor la gaz de la Gazprom, care așa și nu a fost argumentată pentru lunile ianuarie-februarie, în pofida promisiunilor lui Vadim Ceban. Mulți întreabă dacă acest preț nu a fost special exagerat în scopul justificării cedării tuturor volumelor de gaze pentru Transnistria. Totodată, rămân multe dubii referitor la prețul la energia electrică de la Cuciurgan, care asigură rentabilitatea de 350 % pentru compania de la Cuciurgan, „prihvatizată” de РАО ЕЭС din Federația Rusă.

Cel care a aruncat sectorul energetic în întuneric, a plecat cu inimă împăcată la președinție. Domnul Parlicov acum este obligat să aducă mai multă lumina”, a concluzionat Alexandru Slusari.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE