Începând cu anul 2014, R. Moldova va fi printre primele trei ţări care va beneficia de asistenţă financiară din partea guvernului slovac, fiind în acest sens, unica ţară din Europa. Anunțul a fost făcut ieri, 8 iulie, de către ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Slovaciei, Miroslav Lajčák în cadrul unei întrevederi cu omologul său moldovean, Natalia Gherman, în contextul inaugurarii Ambasadei Republicii Slovace la Chişinău.

„Am venit la Chişinău pentru a exprima suportul ţării mele faţă de parcursul european al R. Moldova. Ţara mea este membră a Uniunii Europene şi acest fapt a îmbunătăţit semnificativ viaţa oamenilor din Slovacia. Noi suntem pregătiţi să împărtăşim din experienţele noastre. Guvernul de la Chişinău a realizat nişte lucruri excelente şi sunt convins că UE îşi va demonstra înţelegerea şi aprecierea acestor eforturi la summit-ul de la Vilnius”, a declarat Miroslav Lajčák.
Având în vedere interesul părţilor de a dezvolta comerţul şi investiţiile, oficialul slovac a participat la deschiderea Forumului de business moldo-slovac. Se preconizează ca, în luna octombrie 2013, la Bratislava, se va desfăşura Reuniunea  Comisiei interguvernamentale moldo-slovace de cooperare comercial-economică.
Pe parcursul ultimilor trei ani, Slovacia a oferit ţării noastre o asistenţă considerabilă pentru implementarea diverselor programe de cooperare în domeniul financiar-bancar, agricultură, gestionarea migraţiei etc. În calitate de membru al Grupului de la Vîşegrad, Slovacia contribuie şi la fondul de cooperare pentru dezvoltare, al cărui beneficiare este şi R. Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE