În cele 45 de colegii din țară a fost introdus Sistemul de Credite de Studii. Începând cu acest an elevii din anul I din colegii au posibilitatea să-și aleagă unele discipline de studiu, comunică Politik.md.
Totodată, sistemul obligă elevii să înveţe: o limbă străină, un curs de tehnologie a informaţiei, precum şi unul de comunicare. Conform Regulamentului de organizare în baza sistemului de credite de studii, elevul va trebui să acumuleze pe parcursul anilor de studii 120 de credite, alte zece credite urmând să fie acumulate de elevi în cadrul disciplinelor la libera alegere.
Viceministra Educației, Loretta Handrabura, a menționat că dacă absolventul unui colegiu, deținător al unei diplome de Bacalaureat, va merge să facă studii superioare, acestuia îi vor fi recunoscute un număr de până la 30 de credite. „În plus, creditarea cursurilor va contribui şi la consolidarea mobilităţii academice externe, dar şi interne”, a mai adăugat viceministra.
Potrivit Ministerului Educației, sistemul de credite este implementat la scară națională după ce a fost pilotat cu succes pe parcursul anului de studii 2013-2014 în 13 instituții de învățămînt mediu de specialitate din țară.
În prezent peste 29 mii de elevi își fac studiile în colegiile din țară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE