Potrivit declarației Sinodului bisericesc al Rusiei, această lege poate fi folosită pentru a limita critica homosexualității, pentru a interzice să numești comportamentul homosexual drept păcat. Legea interpretează destul de larg termenul de discriminare, fără a ține cont de convingerile religioase tradiționale.
„Ne exprimăm dezacordul principial cu orice tentativă de a declara viciile nefirești drept normă. Poziția Bisericii în această problemă se întemeiază pe Revelația Divină”, se arată în declarație.
De asemenea, a fost lansat și un apel către cei de la Guvernarea țării, ca să se opună desfrâului sexual.
„Chemăm autoritățile Moldovei și toată societatea să se opună tentativelor de propagandă a pervesiunilor sexuale, desfrâului, comportamentelor imorale și să găsească o posibilitatea de a introduce amendamentele corespunzătoare în Lege, ceea ce va reflecta voința majorității cetățenilor Republicii Moldova. Așa cum demonstrează istoria, doar reperele morale lăsate de veșnicul Dumnezeu, care sunt imuabile pot fi o temelie solidă pentru consolidarea tuturor sferelor existenței naționale”, mai susțin mai marii clerici ai Rusiei.
Totodată, Patriarhia rusă se arată mulţumită că în Lege este prevăzută căsătoria de comun acord între un bărbat şi o femeie.