Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își desfășoară astăzi, 7 iunie, al –II-lea Congresul, în cadrul căruia vor fi aleși preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul confederal al CNSM.
În cadrul Congresului delegaţii şi invitaţii vor pune în discuţie situaţia social-economică din ţară, vor face o evaluare a activităţii organelor de conducere în cinci ani de la fuzionarea celor două centre sindicale naţional-interramurale şi constituirea CNSM şi vor stabili direcţiile strategice de dezvoltare a mişcării sindicale din Republica Moldova pentru anii 2012-2017.
Participanţii la întrunire urmează să adopte şi o Declaraţie în legătură cu situaţia social-economică din ţară. Documentul conţine un şir de revendicări ale sindicaliştilor către Parlament, Guvern şi Patronat, menite să amelioreze condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor-membri de sindicat.
La lucrările Congresului participă peste 300 de persoane - delegaţi, reprezentanţi ai structurilor sindicale teritoriale şi ai partenerilor sociali.
Totodată, la eveniment sunt prezenţi reprezentanţi ai Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (ITUC) cu sediul la Bruxelles şi ai Confederaţiei Generale a Sindicatelor (VKP) cu sediul la Moscova - structuri la care CNSM este membru cu drepturi depline, precum şi ai centrelor sindicale naţionale din 15 ţări: Rusia, Olanda, Franţa, Belgia, Austria, Italia, Letonia, Lituania, România, Ucraina, Turcia, Polonia, Finlanda, Azerbaijan şi Kazahstan.
Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a fost constituită la 7 iunie 2007 în urma fuziunii prin contopire a două centre naţionale-interramurale - Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova şi Confederaţia Sindicatelor Libere din Republica Moldova „Solidaritate".