Senatorii americani sunt deschiși să discute despre ridicarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, care vor să călătorească în SUA. Acest lucru a fost discutat în cadrul întrevederii președintelui Parlamentului, Igor Corman, și a președintelui Grupului Parlamentar de prietenie cu SUA, Valeriu Ghilețchi, cu senatorii Christopher Murphy şi John McCain.
„În contextul liberalizării regimului de vize cu UE, am sugerat preşedintelui sub comisiei pentru politică externă pentru Europa, Christopher Murphy şi membrului comisiei pentru politică externă, John McCain să examineze posibilitatea ridicării vizelor pentru cetăţenii din Moldova.
La rândul său, John McCain s-a arătat foarte deschis să abordeze această problemă în senat şi Departamentul de stat”, menționează deputatul Valeriu Ghilețchi.
De asemenea, legiuitorul spune că imediat după întâlnirea cu senatorii, a urmat o întrevedere cu membri ai congresului la care a fost prezent şi preşedintele comisiei pentru politică externă din camera reprezentanţilor, Ed Royce.
„Am discutat acelaşi subiect, ridicarea regimului de vize, dar suplimentar am menţionat că această chestiune poate fi inclusă în pachetul de abolire a vizelor pentru România şi Bulgaria. Toţi cei prezenţi au salutat ideea şi s-au arătat deschişi să iniţieze acest proces”, a mai afirmat Ghilețchi.