Potrivit denunţătorului, chirurgul i-ar fi spus că stocul endoprotezelor este limitat, iar pentru a ajunge pe masa de operaţie va trebuie să aştepte rândul. Totodată, medicul l-ar fi informat că ar putea să soluţioneze problema contra sumei de 17 000 de lei.

 

Pe cazul menţionat, Direcţia teritorială nord a CNA a iniţiat o anchetă, iar astăzi, medicul a fost reţinut în momentul în care pacientul i-a transmis 15 000 de lei sub controlul Centrului.

 

În prezent, bănuitul se află în izolator, fiind reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă.

 

De notat că, în 6 luni ale anului curent, CNA a pornit 32 de  cauze penale pe diferite fapte de corupţie şi conexe, comise în domeniul ocrotirii sănătăţii.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE