Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

„Ştim că sprijinul neclintit al Chinei pentru Rusia creează instabilitate şi o insecuritate ridicată pentru Europa. Putem spune că, de facto, China permite economia de război a Rusiei şi nu putem accepta asta”, a declarat Von der Leyen într-o dezbatere în Parlamentul European despre relaţiile între UE şi gigantul asiatic.

Preşedinta executivului european a subliniat că „securitatea între zona euroatlantică şi cea din Indo-Pacific este mai interconectată decât a fost în mai multe generaţii şi evoluează rapid”, motiv pentru care a îndemnat Beijingul să colaboreze cu UE.

„Modul în care China va continua să interacţioneze cu războiul lui Putin va fi un factor determinant pentru progresul relaţiilor dintre UE şi China”, a reiterat Von der Leyen, care la sfârşitul lunii iulie va călători la Beijing împreună cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru un summit ce va marca o jumătate de secol de relaţii diplomatice.

„Dacă China susţine că apără ordinea internaţională bazată pe reguli, trebuie să condamne fără echivoc gravele încălcări de către Rusia a suveranităţii Ucrainei (…) şi dacă susţine că apără multilateralismul, trebuie să respecte regulile şi principiile ancorate în OMC”.

Preşedinta Comisiei Europene a dat asigurări că „pentru Europa există riscuri reale în joc”, care „sunt strategice şi sistemice” şi „afectează” securitatea şi competitivitatea UE, care „apar din faptul că China are un sistem complet diferit şi are instrumente unice pentru a acţiona în afara regulilor” în materie de comerţ.

În acest sens, Von der Leyen a denunţat subvenţiile statului chinez pentru companiile sale „nu doar pentru a impulsiona propria industrie, ci şi pentru a şoca competiţia internaţională”.

„China nu se poate baza pe exporturi pentru a rezolva provocările interne”, a spus Von der Leyen, potrivit EFE, reamintind de tarifele pe care Bruxelles le-a impus importurilor de vehicule chinezeşti. „Excedentele de capacitate trebuie tratate la sursă, nu pot fi pur şi simplu deversate pe pieţele globale”, a subliniat Von der Leyen, potrivit AFP.

China a înregistrat cel mai mare excedent comercial „din istoria omenirii”, în special cu UE, în timp ce face dificilă pentru companiile europene desfăşurarea de afaceri în China, a explicat şefa CE.

Deficitul comercial dintre China şi UE a crescut la 357 de miliarde de dolari în 2024.

„Pentru ca parteneriatul nostru să avanseze, avem nevoie de o reechilibrare veritabilă, de mai puţine distorsionări ale pieţei, de mai puţine capacităţi excedentare exportate de China şi de acces echitabil şi reciproc pentru companiile europene”, a declarat aceasta.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE