Ședința plenară a Parlamentului a luat sfârșit acum, câteva minute din lipsă de cvorum, anunță Politik.md. În acest sens, liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, a propus ca ea să fie transferată pentru mâine, anunțând că în sală au rămas doar 27 deputați liberal-democrați.
Chiar dacă liberalii erau prezenți, deputatul liberal reformator, Ion Hadârcă, a solicitat același lucru, propunând ca conducerea Parlamentului să se întrunească mâine dimineață, la ora 9.00, și să discute despre proiectele, ce urmează să fie incluse pe ordinea de zi.
Toate astea după ce comuniștii au declarat că părăsesc sala de ședințe, în semn de protest față de un proiect adoptat de Coaliția majoritară, cu privire la organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din R. Moldova.
De asemenea, comuniștii au lansat și acuzații față de membrii Coaliției de guvernare, că ar veni în stare de ebrietate la ședințe, după ce au servit tărie în cinstea deputatului PLDM, Ion Butmalai, care și-a serbat recent ziua de naștere. „Au servit vin și vodkă. Am părăsit această ședință în semn de protest, că a fost votată legea în lipsă de cvorum, contrar prevederilor legale”, a declarat deputatul PCRM, Grigore Petrenco.
În acest context, președintele Parlamentului Igor Corman a declarat ședința închisă, iar subiectele restante au fost transferate pentru ziua de mâine. Aici trebuie de menționat faptul că un subiect fierbinte, care urma să fie discutat astăzi în plen ține de un proiect de lege, care prevede sancţiuni pentru cetăţenii străini şi apatrizi, ce nu vor anunţa autorităţile competente în termenul stabilit de legislaţie despre faptul intrării pe teritoriul R. Moldova, prin segmentul de frontieră moldo-ucraineană necontrolat de autorităţile de la Chişinău.
Acest subiect a devenit unul controversat, după ce a fost dur criticat de comuniști, dar în special de autoritățile ruse și transnistrene. Potrivit proiectului, aceste încălcări vor fi pedepsite cu amenzi de la 200 la 400 de lei.
Pentru aplicarea acestei legi, Guvernul a instalat puncte migraţionale la hotarul administrativ cu regiunea transnsitreană, care urmează a fi funcţionale de săptămâna viitoare. Această intenţie a fost criticată atât la Moscova, cât şi la Tiraspol. Rusia invocă faptul că în urma aplicării legii vor avea de suferit cetăţenii ruşi din regiunea transnistreană, iar Tiraspolul ameninţă că va institui măsuri punitive de răspuns.
Pe de altă parte, autorităţile de la Chişinău, care promovează acest proiect de lege în contextul negocierilor privind liberalizarea vizelor cu UE, dau asigurări că prevederile acesteia vor fi aplicate doar pentru cetăţenii străini şi nu vor afecta locuitorii din stânga Nistrului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE