Prim-ministrul Iurie Leancă a prezidat ieri o ședință de lucru cu membrii Cabinetului de Miniștri, într-o manieră neformală și fără prezența mass-media, anunță Politik.md.
În debutul ședinței, prim-ministrul a anunţat că a decis ca prima lor ședință să se desfășoare într-o manieră mai neformală. „Obiectivul acestui exerciţiu neformal, este ca să stabilim cum să lucrăm în perioada următoare pentru ca să avem un guvern funcțional, cu rezultate pozitive. Eu mizez pe o comunicare eficientă cu toate ministerile, iar orice problemă care va apărea, o vom supune dezbaterilor, astfel vom demonstra că putem face o echipă bună”, a declarat premierul.
De asemenea, Iurie Leancă a solicitat miniștrilor să vină cu propuneri privind prioritățile pentru perioada imediat următoare, precizînd că obiectivul principal este avansarea în dialogul cu Uniunea Europeană astfel încît la Summit-ul de la Vilnius, Republica Moldova să se prezinte în mod exemplar, iar cetăţenii ţării noastre să resimtă efectele pozitive ale reformelor.