A încercat să introducă ilegal în țară o armă pneumatică. Este vorba de un moldovean în vârstă de 28 de ani care se întorcea de la muncă din Federaţia Rusă.
Potrivit Serviciului Vamal, pe pista de intrare în ţară a postului vamal Ciadîr-Lunga, în zona de control vamal s-a prezentat microbuzul de model Volkswagen T4, ce se deplasa din Moscova. În unitatea de transport se aflau cetăţeni moldoveni şi bagajele acestora, care se întorceau de la muncă din Rusia.
În cadrul verificării, în geanta personală a șoferului, colaboratorii vamali au depistat un pistol pneumatic, care nu a fost declarat organului vamal.
Arma şi unitatea de transport au fost reţinute de către colaboratorii vamali până la stabilirea circumstanţelor şi întocmirii unui proces-verbal în baza indicilor art 287, alin. 10, Cod Contravenţional, care prevede achitarea unei amenzi în valoare de până la 1500 lei.
Imediat după finalizarea procedurilor legale, conducătorul auto împreună cu pasagerii şi-au continuat drumul cu un alt mijloc de transport.